România pe făraș.

    Fărasul este o unealtă casnică destinată a acumula gunoiul adunat cu mătura. Pentru românia fărașul este un instrument geopolitic ținut de mîner de partenerii noștri strategici, indolenți la sacrificiile și dorințele poporului român de a rămâne în Europa. Fiecare mare putere se laudă că ne sprijină dar ne invadează cu mesageri dornici de gheșeft. Nu în interesul Noii Ordini Mondiale ci în interesele cercurilor de piar, lobiu și corupție ale diverselor entități transnaționale un fel de mafie ineptă la noțiunile de Nașiune și popor. 

      Pe acest făraș mafia rusă și ilebiralismul asiatic îmăinge cu buldozerul mizeriile pe tărâmul mioritic. Iar deținătorii de mâner se retrag strategic fără să le pese de deznodământ. Nimeni nu mai împinge la fărașul României și nimeni nu e interesat de aruncarea mizeriei la gunoi. S.U.A. cu dementul Tramp la președinție are alte treburi. U.E. se face că nu necunoaște ca țară membră și pentru a nu ne ajuta, după ce ne-a jefuit inimaginabil o dă pe xenofobie. Românii sunt țigani, Simona halep va da la fier vechi trofeul de la Roland Garos. Marea Franță! Marea italie pune cercei de vite românilor, pe presupinerea că sunt romi. Neofascismul prinde rădăcini anti umane de la Washingtong la Paris, la Roma, la berlin nemaivorbind de liliputanele țărișoare europene toate ostile României. 

        Dar vina nu este a lor. Ei se strofoacă doar să aducă bunăstare în țările lor. Vina este a mămăligii românești. Mălai mucegăit și fără consistență. Trădători de neam și șară care și-au părăsit familiile și Patria pentru mai mulți bani. Prin munca lor îngrașă șomajul și lenea Occidentului. Îm i închipui cum ar fi în Vestul Sălbatic, ca o familie cu cinci feciori, amenințată de pieile roșii să riposteze prin fuga feciorilor, și scalparea tatălui. 

       Cine mai poate menține o țară, dacă intelectualitaea de valoare și meseriașii și artiștii țării lucrează la patron străin? Prostimea română, analfabeții și boșorogii și boschetarii asiatați social? 

       Rușine diaspora și vă doresc să nu mai veniți pe la noi, decât după ce vom fi răpuși de nevoi.