joi, 12 iulie 2018

                             Codruța redivivus.
     Bărbații cu experiență de viață știu că orice femeie refuzată sau nesatisfăcută se duce până în pânzele albe pentru răzbunare. Koveși alut-o și pe față și pe dos ca o împletitură dezlânată de croșete neadaptate. Beizadea de procuror comunist, măritată cu un șmecher sugar de buget, urcată prea deverme în elita justiției, nejustificând prin capacitate, ci prin furt intelectual, acestă muiere a fost de două decenii scula nenoricirii poporului român. În nimicnicia minții ei s-a bucurat de conjunctura mai marilor zilei indiferent de specrul politic. S-a lăsat mângâiată pe genunci, a fost la sindrofii cu Ponta, Maior, Oprea, Ghiță, Dragnea și pentru un șorii bine făcut a blocat ce era de blocat, dar nu în interes național. A anulat ani de zile ca procuror general dosarele revoluției și mineriadelor. A fost preluată și susținută de interese obscure americane de antena C.I.A. și a servit ca o tută intereselor antinaționale. 
      Remontată acum de parchetul general ne așteptăm la o răzbunare. Aiurea! Are atâtea pete pe conțtiință , sau nu are din nesimțire dar nu va face nimic. mâna sinceră întinsă de Lazăr este o iluzie. Nci acest necopt în ale justiției nu-și dă seama că a înfipt un cui al lui Peplea ăn zidul dreptății. Orice acțiune a  inconsistentei și mult lăudatei procurare deschide un dosar penal de trădare națională. 
         Câți guițători fără glagorie au aplaudat sau au scuipat acest bumb sau bumbă de jocuri impuse de cei la putere și de cei care profită de tarele puterii, indiferent de seminție.
          E bine că de pe noua funcșie a plecat în concediu, pentru că la scheletele din dulapt ale acestui copil prost manevrat esistențial de toate scursurile jafului nașional și internațional, nu va mai reveni din concediu! Are un bungalou ori în Mdagascar, ori în Brazilia, ori în Turcia. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu