Dilemă.

Aș vrea să sriu Pasteluri și să pictez Natura,

Cuvintele suave să dea priviri de ciută,

Iubirea să devină o aură cerută,

Dar nu mă lasă omul cu ciuda lui și ura.

A infestat Viața, virtuții dând prostie,

Ne-am sfâșia în sânge în poftă de arginți,

Ne chinuim copiii și blestemăm părinți,

Când am putea iubire în Dor de veșnicie. 

Mă mir că idioții, nu-mi mai șuntează Visul

Și nu mai dau cu clicuri în adevărul meu,

Virtutea mea o paște un singur Dumnezeu

Și nu moare conștiința când huruie proscrisul.