”Convorbiri literare”.

Dialoguri între prieteni și colegi și în cămine,

Amintiri de mult uitate, într-o, Lume fără grai,

Doar silabe de maimuțe, țipăt vorbelor puține,

În vulgara existență, clipa paiului de trai.

A venit un vânt dn sfere , Internetul animat,

Creierele pierd sinapse în conștiițe mai puține,

Din Creația Divină, omul pare prin păcat.

Nu păcat de pofte simle și de lene de gândire,

Ci în pierdere de graiuri, un apus neașteptat,

Omul a pierdut cuvinte de unire și iubire,

A ajuns doar o uneltă a absconsului nescris.

Diavolul adună oaste, de netrebnici fără minte,

Are Temple aurite dă arginți  către proscris,

Ca să nu răzbim în vise să ne duce înainte,

Să vedem lumina Lumii-a Universului promis. 

Când se vânzolesc primate, fiecare-n pofta ei,

Cu un creier de maimuță, mic în craniul minion,

Te gândești ce oameni suntem închinați atâtor  Zei,

Câmd ne calcă în piciore, pofta micilor pigmei?