Elegie.

Ce lungi sunt zilele de vară

Și înăuntru și pe-afară

Și ăn ființă și în Țară,

Lenea  vacanțlor, precară, 

Când mintea stă într-o cămară

Uitând imboldul de povară,

Ajunse munca o ocară

Și cum să mai asuzi la țară,

De dimineața până-n seară?

Când vin pomenile potop,

Mănânci otrăvurifără scop,

Bogații fructelede top,

De mare sau din alt Potop,

Gândirii i se pune dop.

O nesimțire mondială,

Popoare-n starea lor letală,

Trăiesc o clipă  criminală,

Fără de minte și tocmeală,

N-ar fi măcar nici o scofală,

Ca Omenirea să dea-n boală,

Planet firbe viu în oală.