Crucea.

E greu vieții să-i duci crucea și-n crezământ și-n lemnărie,

Înotător în ape tulburi, între exiaz și blasfemie.

Un singur Om și-a dus-o singur, îngreunată de păcate,

Nu ale lui, ci pentru alții, să dea luminii libertate.

A fost târât pe scări cu ură. batjocorit, suit pe Ea,

Chiar dacă nu a fost Divină, jertfirea lui născu o Stea!

Ce a făcut mulțimea Lumii, din sclipăt fără de sfârșit,

A stins în suflete, în duhuri, crdința pentru infinit.

Creat-a clipa de trăire, de lăcomie și dezmăț,

În animalică trăire cu jalba Legii într-un băț.

Toiag de aur,, bici cu pleasnă, lovind obrazul cel cinstit,

Sau Sceptru dobândit prin crimă să dea pedeapsă-n obidit.

În Lumea tot mai prost clădită, în lutul omului se simte,

Miros urât de nesimțire. Ce Zeitate ne mai minte.