Nonșalanță.

Trăim turiști și în ogradă și rătăciți pe-al nostru plai,

Călcăm neștirea-n iarba verde, strivim sub talpă căte-un pai,

Și ca turiști  păstori de pleavă, doar foamea ne mai înspăimântă,

Nu-i împrejur în jurul nostru, nu-s alți vecini, nu ne frământă,

Că traiul nostru e de-a valma cu cei ce calcă, tot turiști,

Mânați de simpla răutate, ca să rămână totuși triști.

Nu asta spus-a Cartea Sfântă, înșiruind atâtea neamuri, 

Să dea iubirii de aproape și flori și mugurii pe ramuri.

Ce am ajuns? De ducem ura și despărțirea de popoare,

Că nu vorbesc aceeași limbă și se închină la alt Soare?

Ce nonșalant trăim viața, ca fluturi etalând culoare,

Se moare lângă noi mai iute, dar ne mutăm pe altă floare.

Turiști ca gîștele prin apă, dar ele măcăne, le doare!