luni, 22 februarie 2021

                                    Romexit .
      Nu e ca Brexitul. Marea Beitanie, chie dacă a fost ajutată de propaganda rusă să părăaescă, nu e România sărăcită de socialiștii neocomuniști din 1990 cu directa implicare a Servicilor secrete Sovietice și Rusesești aproape ca o colonie până la aserarea la U.E. și cu sprijinul fostei nomenclaturi a lui Ceaușescu a adus România la zero. Pentru cei născuți mai încoace, Nomenclatura Comunistă cuprindea activiștii P.C.R. de la Comitetele Judeșene în sus,directorii de mari intreprinderi, Rectorii de universități, Comandanții și secretarii de partid de la M.U. militare în sus. Conform punctului 8 a Proclamașiei de la Timișoara, În loc ca aceștia să fie intreziși în viața politică și economică, li s-a permis sș preia puterea ș să treacă la Jaful generalizat al Economiei Naționale în interes personal creind Mafii de interese în colaborare antinațională cu agenși străini de forță, în primă fază sovietici și arabi, după care și israelieni.
       Se pare că se duce un ultim asalt de către Eurasia pentru a scoate România din U.E. folosindu-se de activul politic al P.S.D., liderii de Sindicat arondați stângii distructive și subversive. Mai trebuie stârnite clanurile interlope. Ideea e că nu se face propagandă ca România să se ceară afră ci se forțeazădarea afară a României din Uniunea Europeană. Preces început încă de guvernele lui Dragnea, După preluarea puterii de către dreapta și menținerea țării, cât de cât a României în echilibru în situație de criză pendemică se acționează acum ostil și reacționar împotriva redresăeii eonomice. Ănlocuirea unui mare număr de sinecuriști P.S.D. de la putere, de la funcșii bănoase a creat o masă de  manevră de activiști neocomuniltâși care să  agite clasa muncitoare. A-a găsit și soluția în bugetul paralel pentru a mării pomenile și a stimula nemunca. Contribuția României la Bugetul U.E., urmată de blocarea de către U.E. a fondurilor și ajutoarelor. Curat-murdar, coane Fănică! Și apoi? Se pare că SR.I. ori a asormit, ca și Președintele, ori fac sluj în altă parte. Se duce o propagandă din ce în ce mai agresivă ăn mass-media li reșelele de socializare pentru susținerea mișcărilor de stradă al ăntreținuților sociali și interlopilor. Câțu purică mâțul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu