Trădarea.

Cei ce iubesc perfid trădarea, Sus-pușii Lumii-n rostul lor,

Nu pot admite ca în prejmă-i să râcâie un trădător.

Chiar dacă spune adevărul, dezvăluie represiunea 

Va fi damnat cu multă ură și-n moarte-i piere misiunea.

De ce își țin secret Tiranii, prea mulți cu mintea rătăcită,

Metehnele de nesimțire cruzime-an turma obidită?

Oricât de-mbălsămați în voaluri cu aur pus pe capul lor,

Cei unși cu mirul de trădare de preoți fără de popor,

Se simt trădați când văd  că piere ce-au adunat cu forță brută,

Puterea stimul de avere, instinct într-o ființă slută.

Un om cu simț de omenie nu se ferește de trădare,

Deși invidia și ura îi schimbă sensul pe cărare,

Răzbește totuși în viață mânat de propria-i credință,

Că n-a trădat și nici trădarea nu l-a atins în conștiință.