Șarpele, ciuntit de coadă rămâne un pericol.
Șarpele, dragonul sau balaurul sau Hidra antică nu mor dacă șe retezi vărfdul cozii, gharele sau tentaculele. Oricâte comori și bogății ai obține din cuibul acestor Lighioane la un moment dat ele te vor strivi. Orice reptilă periculoasă trebuie decapitată. Sun Țâ, spune că nici un inamic nu este învins până cînd căpetenia nu piere. După care orice ocupație devine vremelnică. Dacă trupul popotului cucerit este puternic. Ocupația nu însemnă stăpânire ci doat jaf care se estompează în timp. Răzmenișa este iminentă.
De la principiile războiului enunțate de Sun Țâ, la vremea lui, conform cunoașterii lui, prin care chinezii și mongolii au cucerit Asia și chiar o parte din Europa. De atunci gândirea militară cu toate progresele tehnologice a rămas în urma posibilităților . De ce:? Pentru că tate Armatele s-au pricopdit cu gânditori militari rași în cap și sub scăfârlie. Noi românii avem exemplul lui Moș Teacă.
Janarmul Mondial, după reclamă că după consistență este haut, S.U.A a plecat cu coada între picioare din Coreea, cin Vietnam, din Somalia și acum din Afganistan. Victorii a la Pirus. 2000 de soldați americani li-au lăsat oasele printre pietrele afgane. cu ce folos? Cum să-ți pui palma la fund și să fugi ca un laș, când n-ai lăsat în urmă nici democrație și nici lege. Joe Biden spune că Strategii militari nu i-au atras atenția supra unei țnfrângeri lamentabile și rușinoase în Afganistatn. În fond inițiativa lui de a retrage truple din Afganistan pare logică. De ce Armata S.U.A să bată degeaba munții mujahesinilor. Nu petrol , nu diamante, nu uraniu. Și dezastru! Și Tusia a participat la campanii secvențiale, dr a știut să se retragă la timp și fără rușine. Numai că Putin joacă șah iat Biden table.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu