Fiorii,

Fiorii frigului din Iarnă, fiorii spaimei de îngheț,

Dau stresul trecerii de sine și iau sin viață micul preț.

Pentru săraci sunt în aproape, pentru bogați doar o părere,

Ce nu-i împiedică să râdă de slăbănogi fără putere.

Când ai cojoacele pe tine și arde focul în cămin,

Când ai cămările preapline n-ai cum pricepe-al vieții chin,

De te-a lovit din plin norocul în neamul tău nemeritat,

Nu blasfemi neputinciosul că timpul roade-al tău păcat.

Și nu se știe șa o vreme cum ai să pierzi cele averi,

Și-n loc de-o simplă-înfiorare te vei topi printre dueri.