Fereastra.

Deschide Doamne-n Ceruri o fereastră, doar una mică doar un ochi de vultur,

Să vezi ce face un urmaș al Vostru, că de necaz nu pot să mă mai scutur.

Desigur fiecare-și duce soarta, o soartă lină plină de suișuri,

Dar soarta mea au hotărât-o alții, pe drumul meu, ciulinii din tufișuri.

Mereu am șchiopătat lovit din lături, dar n-am căzut vreodată în genunchi,

De răutatea celor fără crupul, fie părinte frate sau chiar unchi.

Când ești în turmă-o oaie rătăcită, cu altă lână strălucind ponoare,

Să nu gândești că vine venerarea, doar ești respins din turma de mioare.

Te iau la bâtă încruntați stăpânii, te latră furioși de ciudă câinii,

E frica păcătoșilor de cinste, cei ce păcătuiesc în furtul pâinii.

Și dacă vrei ca să rămâi în stână te umilești și cam renunți la lână.

Și chiar chelit de-a corpului podoabă, vei fi împins din spate ca o roabă.

Așa e omul mic, el nu suportă stima spre cel dotat cu minte de natură,

Respectul lui e dirijat anume, spre cel ce îl înșală și îl fură.

N-au școală, n-au respect pentru profesori, orice debil se crede mai presus,

Decât un om cu carte care știe, de ce suit pe cruce-a fost Iisus.