Epigoni....

Nu mai citim poeții Lumii, nici măcar noi ce i-am trăit,

În mințile purtând uitare se-întinde vulg spre infinit.

În generația ce vine, nu mai sunt vise , idealuri,

De a cunoaște rostul vieții, când năvălește-n crezuri Răul.

Nu mai avem nevoi de etos, mărșăluim cu minte plată.

Se stinge în idei cuvântul, cât mai puține ne convin.

Ne-întoarcem oare la maimuță, în pomi prin semne să vorbim?

Iar Internetul spală mintea prin jocuri rupte de divin.

Copiii viitorului nu prind, din poezie sentimente,

Vor deveni executori, ai noilor trăiri demente.

Cine ne stoarce de cultură, ce Zeii tâmpiți ,extratereștri?

Că Omenirea pierde zilnic, gândirea stimei de maeștri.

La noi de-ntrebi orice copil, n-a auzit de Eminescu,

Îl iei pe nume și părinți, un nume terminat în escu.