Un popor dispare,

Nici o disperare, un popor dispare cu păduri și sare, 

O limbă străveche, fără de pereche , doină la ureche,

Se duce-n neant, suntem pe un cant, ori cade-n uimire, ori într-o pieire,

Simplă nesimțire, nu iubim pământul, ne săpăm mormântul,

Blestemăm Prea Sfântul să ne fie bine, boi ca și ovine.

De 80 de ani ne-am făcut șnapani, am subt lapte acru, să-l slujim pe Dracu.

Ne conduc dușmani trădători pe bani, undei firea noastră, zeamă de colastră?

Ne-au luat străinii, până chiar și câinii. Dacă în virtute ne iau și cornute.

Cred c-o ducem bine, din moment ce-n sine, poporul de jos are un folos.

De unde durere, când totul ne piere, dacă țugulanii îndrăgesc golanii?

N-avem Națiune, n-avem nici popor când pădurea intră-n codă de topor.

Am o vină mare m-am născut român și asist relicve care mai rămân.

Eu mai am viață, mă milc tot mai greu, sar mă doate-n suflet vechi poporul meu.!