Cuvântul.

Când Dumnezeii existenței infinite, din depărtări, de-aproape de Pământ,

Au dat și grai ființelor dorite, și-au prevăzut ce e cuvântul, Sfânt.

Și arborii și iarba în trăire comunică dar numai în instincte prea lungi în timp,

Toate jivinele care târăsc pământul au felul lor de-a ține legătura între ele,

De-a viețui în timp, fentând mormântul. dar nu au grai, nu folosesc cuvântul.

Cuvântul are propriul lui izvor, în înțelesul larg naște popor.

Deci omul chiar făcut din lut, înnoroind în logică gândirea,

N-a apărut  dintr-un primat chisr mut, fără-a  grăbi să Fie Omenirea.

Astfel cuvântul, accentuat sau gutural, Ne-ar face viitor Universal.

Dar tot cuvintele răstămălcite nr duce ăn Neant pe nesimțite!