Quo vadis, Domine? Unde te ascunzi Doamne?

Nici o Religie din Lume, nu știe care-ar fi Sfârșitul, 

Trăirea e un șir de glume, că nu se crede infinitul.

Așa că oamenii bicisnici își poartă-n umilință soarta,

Nu cred că sunt nemernici până li se deschide Poarta.

Cel care-a picurat gândire, un strop de viață în pustie

Și Universul fără Fire, de oameni parcă nu mai știe.

Ne vânzolim în prada vieții și ne ucidem pe nevoi,

E frustă viața de paradă, dar oare cine suntem noi?

Deși e amplu infinitul, viața noastră e o clipă,

Putem întinde prin vorbire a timpului în zbor aripă!