Îndoială.

Nu mă mai ține mintea să pot spune,

Ce e în Om știință, conștiință sau minune.

De parcă Omul cosmic cel destinat de Cer,

Și-a risipit vorbirea și visul în Eter.

Prea multe din primate se risipesc încalte,

Murind nevoia zilei, fără idei înalte.

Atâtea miliarde, instincte primitive,

Adună-n derizoriu ciopor de colective.

Se-adună vulgul Lumii în certuri și războaie,

Și se omoară simplu fără deșert sau ploaie.

Ni se dărâmă Munții, câmpia se usucă.

Noi facem circ și pâine fără microb de ducă,

Planeta noastră are încă tei miliarde de-ani

Și fericirea vieții nu-i troc între .șnapani,

Ci o gândirea amplă a fi sau a nu fi,

Să nu gândim  ce vine la minte de copii!