Omul este sub Vremuri...

Ne urlă Viscolu-în urechi, în ochi pătrund săgeți de gheață,

Și totuși mergem prin nămeți printre priviri pierdute-n Ceață.

Oricâtă  Iarnă-ar cuprinde, oricât cade de sus cu Ger,

Omul nu piere, dimpotrivă, se luptă cu hainul Cer.

În alte părți din astă Lume din Cer cad valuri de căldură, 
Peste excesul de sudoare și Omul încă mai îndură.

Se-împinge-în  infinit viața de milioane generații,

Nu e momentul să   ne piară gândirea-a celor aspirații.

Dar ce ne facem cu nebunii, Tiranii Lumii dezaxați,

Ce se mânjesc pe mâini cu sânge spunând că Oamenii nu-s Frați!

Atâta ură răspândită între credințele greșite. Când Dumnezeu străbate Cerul, 

Nu-L mai vedem nu-L mai simțim, Politica o face clerul!