Diploma, bătu-o-ar vina!

       Ieșirea la iveală a mizeriilor din învățământul superior românesc a luat prin surprindere toată pătura socială a intelectualității. După cum se postează la televiziuni în fața camerei de luat vederi și cum se așează în vorbe și pagini, ai impresia că toată lumea e străină de procesul de învățământ din universitățile noastre. Nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase! Cei care au frecventat și absolvit facultăți în deceniul șapte, își pot aduce aminte cu mândrie de ce profesori aveau, de munca depusă pentru o notă de 8. Se făcea carte de la vlădică până la opincă, din clasa a I-a până la diploma de studii superioare. Codul eticii și echității socialiste, lansat de Ceușescu în 1974, a deschis o cutie a Pandorei, stimulând în toate sferele de activitate, nepotismul, relațiile și șpaga, despre care nu se băgase de seamă până atunci, a devenit pe mâna Nomenclaturii comuniste, politică de stat. Beizadele peste beizadele, luau cu asalt facultăți de faimă, de obicei neproductive, consumând cu ferocitate note de 10. Profesorii prea exigenți, cu verticalitate, erau fie îndepărtați fie timorați de comanda politică. Se cumpărau sau se impuneau examene. Fiecare facultate își avea propria grilă secretă de examen, la care aveau acces doar cei aleși. Putea să-ți crape capul de învățătură, rareori picai pe subiecte.Au fost promovați lectori, profesori, conferențiari și asistenți universitari fără experiență în viața social economică, într-un fel de castă interioară, care rulau cursurile anterioare, lucrări de licență deja existente, cărora dacă le luai caietul din mână, nu mai știau ce să zică.

        Pleoșteala intelectualității tinere și mature este efectul lipsei de exigență din întregul învățământ. Câți din ei pot ridica ochii din pământ și se pot mândri cu au făcut o facultate pe bune, fără să copie, să plagieeze, fără să-și cumpere diploma? Foarte puțini! Și atunci, de unde prestigiu pentru valoarea resurselor umane și pentru țară?