Justiţia este oarbă!

     Sitagmă mondială a rolului jutiţiei în societate, această zicală vehiculată de sute de ani are conotaţii diferite de la ţară la ţară, de la sistem politic la sistem politic, de la o ţară mafiotă sau semimafiotă. De fapt justiţia este legată la ochi, iar sub eşarfa de mătase, poţi întâlni miopie, strabism, daltonism sau strabism.Doar auzul este ascuţit la justiţie. aceasta aude cel mai mic clinchet de monedă căzută pe podea, ţiuitul scurt al argintului, vibraţia prelungă a aurului şi mai puţin sunetul înnăbuşit al tinichelei.

     Felurite tipuri de justişie s-au bălăcit în epoci confuze, creind diverse tipuri de dreptate în care omul de rând s-a trezit, vinovat sau nevinovat, ars, tranşat, spânzurat sau împuşcat. Inchiziţia a ars vrăjitoare şi oameni deschişi cunoaşterii care nu acceptau dogmele bisericii catolice. America s-a procopsit cu o justiţie adevărată după două sute de ani de democraţie deşănţată, după Legea lui Lynch, promovând cele zece amengamente, care ăn perioada prohibiţiei a creat gangsteri şi după al II-lea război mondial Mafia. Despre Italia să nu mai vorbim.

    La adăpost de forţele mafioto-politice şi interlope, pe vremea dictaturii comuniste, noi nu prea am perceput pericolul unei justiţii corupte. E adevărat că am suportat cu consecinţe deosebit de grave o justiţie de partid, criminală în impunerea noii puteri populare, în anihilarea etosului intelectual şi de bună cuvinţă al elitei perpetue, aceasta fiind înlocuită cu alt fel de elită semidoctă.

     După lovituara de stat neocomunistă din 1989, viscerele răului au ieşit din praporul restrictiv şi pe caii-măgari ai libertăţii, am înseput să ne facem de cap. Justiţia timorată de verdictele anterioare, sub presiunea partidului comunist, a început nu numai să nu vadă dar să nici nu audă şoaptele drptăţii. Procurorii militari n-au văzut şi n-au auzit de crimele postdecembriste ale grupării Iliescu-Militaru ăn complicitate cu capii armatei, procurorii civili au rămas surdo-muţi şi orbi la distrugerile şi jafurile din Economia Naţională, la distrugerea sistemului de irigaţii şi vinderea la fier vechi a fabricilor, iar judecătorii au tras spuza pe turta lor, în ideea unei îmbogăţiri uşoare şi Dumnezeu cu mila.

      Oare justişia nu are nimic de decontat din preţul spolierii, sărăcirii şi prostirii acestui popor?