Aiurea

Eu spun și scriu doar în cuvuinte, dar cine le citește, oare,

Când toți aleargă înainte, sărind silabe roditoare.

E o glagorie străbună ce dă sămânță-n judecată

Și cere har de viață bună, nu huzureală și nu plată.

Să fi uman e-o aventură, iar om să fi e lucru mare,

Atunci când vrei să bagi în gură, o halcă groasă de mâncare.

Nu poftele creat-a omul și nici vampiri mânjiți de sânge,

Bogatul poleiește domul, săracu-n rugăciuni se plânge.