vineri, 18 octombrie 2013

                    Gazele de șist
     Este atâta minciună și dezinformare, privind gazele de șist! Dar mai ales prostie și incompetență la toate nivelele infestate politic de neaveniți. Dacă șefii institutelor de geologie și geodezie, departamentele de minerit, habar nu au de ce subsol dispunem, ce pretenții poți avea de la populația prostită? Cert este că după revoluția, lovitură de stat a lui Iliescu s-a produs o hemoragie de date științifice pe care au pus mâna cine a vrut, în țară și străinătate. Schimbarea pe criterii politice, deasă și inopinată a șefilor de compartimente, înlocuirea specialiștilor cu politruci au creeat dezastru în secretele geologice ale statului. Vă dau un exemplu trăit de mine. prin anul 1999, șefa oficiului județean de cadastru mă ruga pe mine să-i dau coordonatele stereo ale izvoarelor termale din zona Venus-Neptun și mă întreba de unde le am.
     Gazele de șist au fost explorate încă din 1988 în zona de litoral. Americanii vin pe teren sigur pentru că Ceaușescu a cercetat geologic întreg teritoriu al României cu ajutorul sateliților americani. Zona de sud a Dobrogei este plină de pungi de gaz metan, hidrogen sulfurat și gaze dispersate în rocă. Problema e a fluviului subteran, a subsolului calcaros plin de grote, Și mai e o problemă care poate nenoroci un mare areal uman. Posibilitatea exploziei Mării Negre. Marea Neagră are doar o suprafață de 200m adâncime aerisită și populată de viață convențională. În rest până la adâncimea maximă de 2,4 Km este saturată de hidrogen sulfurat. Dacă în interiorul acestei potențiale bombe ar pătrunde pe diferite căi oxigenul, s-ar produce o catastrofă planetară. E oare bine să râcâim țărmurile acestei mări.
   În zona Moldovei, gazele de șist s-au acumulat  în teren aluvionar, moale, aflat în spațiul dintre falii tectonice. Aici s-ar putea activa un vulcan. Adio Românie! Pentru niște bănuți pe care îi vom obține printre degetele americanilor peste 10-15 ani, ne omorâm astăzi copiii. De nepoți nici nu mai poate fi vorba.
    Ce le pasă americanilor că distrug un colț de Europă? Ei trăiesc destul de departe. Oare rușilor le pasă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu