Spovedanie

Veni un Vraci să mă întrebe, ce-am săvârșit în astă Lume,

Când lumânarea de la creștet a sfârâit un nou sfârșit

Și n-am să-i spun, că viața-mi toată, a  fost o fabulă cu glume,

Când am răbdat adânc de foame, când nesimțit m-am ghiftuit.

În orice om se zbat dileme, un da, un nu de trai mai bun,

Minciuna-i calea spre mai bine și furtul e un cap de cale

Când dai cămașa de pe tine unui sărac devii nebunul

Ce omenia o sfidează și lăcomia o prăvale.

Eu nu pot spune unui popă, că n-m mințit și n-am furat,

De pildă-mi cade sărăcia și mărturia celor dragi,

Sub sânul meu nu mai respiră un suflet pururea curat.

Așa că m-aruncați în mare, fărăcămașă și nădragi.