Doina

Doina sufletelor noastre, un filon de cuget pur,

Au mâncat-o căpcăunii din Carpați și dimprejur.

Doina vorbelor alese și de jale și de dor,

Împletind în bucurie viața unui sfânt popor,

Doina, glasul de caval îngânat de ciocârlie

Nu mai are lacrimi astăzi, să rodească pe câmpie.

Am rămas țărani în glie, iarbă ne-a cescut pe creștet,

Primind daruri otrăvite de la Împăratul veșted,

Miazăzi împărăție, răsărit cu nori de jafuri,

În apus oligarhie aburi pre-uscați în prafuri,

Tot ce azi ne înconjoară, e o pizmă, un dispreț,

Pentru veneticii Lumii, românașul n-are prreț.

E prilej de jefuire pe pământ și dedesubt,

Sânul mamei România vitregilor dă de subt.

Fii buni sug sărăcie, biberon cu lapte praf,

Slugărind cu lacrimi multe simfonie de taraf.