Gospodăria prostiei.

     De fapt nu prostia ne gospodărește haotic și în pagubă ci indolența prostiei. Pe românește, indolența înseamnă nesimțirea lipsei de bun simț și omenie. Am ajuns la legea junglei, fiecare pentru el. Cine poate fură, jefuiește pentru bunăstarea proprie, cine nu poate tace, în politica struțului. Dacă în nisip devine mai găsește o râmă se umple de mulțumire.

       Un fermier, un gospodar care  din nepricepere sau lene nu se ocupă de cultură, o găsește mai târziu umplută de buruieni. Prostia acestui popor și-a ales gospodarii în sinonimie, adică și-a ales proștii ei să-i conducă.  pintre proști mai sunt și câțiva deștepți, dar unde.

        O țară în care gospodarii politici lipsesc cu desăvârșire, e normal să se umple de buruieni. Vecinii abia așteptă să-ți ia pământul. Nici un politruc ce a jurat cu mâna pe Biblie să servească poporul român nu are stofă de gospodar su de patriot. Președintele se îmbracă în mătăsuri, primul ministru se pierde în propria-i personlitate parcurgând tot lanțul trofic e la râmă la super-maimuță. În Parlament cotcodăcesc toate păsările autohtone inclusiv vulturii. Serviciile de siguranță națională colcăie de rozătoare incapabile de a stăpânii siguranța  românului, dar capabile  să fiarbă ciorba rusească de varză sau supe sofisticate în limbi germanice.

      O forță politică necesară schimbării stării de lucruri, în interes național, nu interesul lui Oprea bazat pe forța interlopă, trebuie să-și găsească o bază de mase, să declame o ideologie de prășire a buruienilor neomenești din lucrătura și cultura națională, să se bazeze pe o strategie de eliminare a aspectului animalic din relațiile sociale prin cultivarea urii împotriva mafiei politice și dregătoriilor interlope țigănești și nu numai. Oare dacă eu gândesc urât despre excrementele inumane sunt extremist? N-am voie să respir parfumul  florilor și aerul curat?