Privesc pe câmpuri....

Privesc pe câmpuri, e multă buroiană,

Postate mici culturilor utile,

În regn, fotosinteza este hrană,

Dar cine pune timpul în plantele umile?

Umilii rabdă chinuri în harul lui Issus,

Muncind blestemul Lumii, pentru aleșii săi,

Murind lipsiți de soare, mereu cu fața-n sus,

Mujici de sacrificiu în pofta celor răi.

E prea multă prostie, Planeta sărăcește,

În creiere fertile, lăsând văzduhul gol,

Termitele umane au unică urgie,

Să devoreze viață, acum, în rostogol.

Când Dumnezeu făcut-a conștiință pământeană, 

Nu și-a gândit suportul pe trup de animal,

Instinctele primare încalcă legământul,

De veșnică viață constrânsă într-un bol.