marți, 5 iulie 2016

                            Proiect de țară.
     Pentru cei care vor lucra de acum până în 20 de ani la un proiect pentru România, câteva idei, mai puțin idioate decât ce le trece lor prin cap.
     1 . Având în vedere că președintele țării, toți președinții de partide politice, majoritatea parlamentarilor, toți primarii vechi și noi, 90 % din consilierii locali și peste 50% din sinecuriștii bugetari sunt pasibile de condamnare penală ar trebui întărită instituția penitenciarelor. Penitenciarele trebuie declarate societăți autonome, cu personalitate juridică și pe principiul ”cum îți așterni așa dormi”, aceste entități sociale să devină economico-sociale. Debranșate de la buget, aceste entități cu garduri de sine stătătoare ar putea deveni un fel de nouă industrie mai mult decât profitabilă. Fiecare penitenciar, cu faimă sau nou inventat ar trebui să aibă trei secțiuni. Una de maximă siguranță, unde condamnații periculoși să fie reeducați pentru împăcarea cu Dumnezeu și viața de dincolo. Una cu regim semideschis în care să funcționeze ateliere de producție rentabile și ateliere de exploatare a inteligenței creative a deținuților. Și în sfârșit una cu regim deschis care să plimbe tabere de muncă pentru infrastructura feroviară și rutieră, parcuri indut de țarăsa proiectriale, sistemul de irigații și îmbunătățiri funciare, ecologizare, etc. Pentru acest deziderat, justiția trebuie activată pentru celeritate și accelerarea condamnărilor, bineînțeles drepte, în sensul asigurării cantității de forță de muncă necesară propășirii patriei. cine greșește plătește!
     2. Ca proiect de țară ar trebui să ne vindem copiii cu profit în străinătate și să nu mai așteptăm să ni-i ia Occidentul cu tertipuri mafiote. Vom umple țările îmbătrânite cu   sânge proaspăt românesc, sângele strămoșilor Europei, ca să nu fie obligată să adopte musulmani, asiatici și africani. Atenție, grupa sanguină a dacilor este B.III, ca și a vuaregilor, grupa O.I. este a indienilor și africanilor, grupa A.II este arabă și grupa A.B.IV asiatică. Uite cum putem asigura un viitor nesperat Europei până la Apocalipsă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu