Fericiți cei săraci cu duhul!A lor este Împărăția Cerului.

          O viață întreagă m-am chinuit să înțeleg ce a vrut să spună Fiul Domnului și să transmită prin această propoziție. Am căutat în Sfintele Scripturi, în cărțile filozofilor și nici acm nu am aflat. Sper că Issus nu s-a referit la poporul geto-dacic român. 

         În dolescență credeam că prorocirea se referea la nebuni și  poeți, ocrotiți de Dumnezeu și luați fără păcate în Împărăția Veșnică. Parcă-l vedeam pe Ovidiu declamând versuri nemuritoare în timp ce era dus cu lectica în exil la Tomis. Apoi am crezut că sunt vizați cei ce nu gândesc, cei ce nu își fac probleme pentru azi și mâine, cei pe care îi lovește soarta instantaneu  fără să apuce să blesteme sau să dea vina pe alții pentru ce li se întâmplă. Imaginați-vă o horă, un bal cu muzică și băutură, un club de fițe în care lumea se destrăbălează la piele goală, la mintea goală peste care cade o bombă. Cei din jocul morții prin inconștiență pleacă în Împărăția Cerurilor care se pare că li se cuvine. 

       În antiteză cu Sodoma și Gamora, cu Pompei, cu Turnurile Gemene din New York, sau cu Alep, faptele oamenilor ne arată că cei săraci cu duhul, adică cei lipsiți de Spiritul Sfânt, de conțtiință ucid, jefuiesc supun și sclavagesc oameni, îi vând ca pe animale, le vând oraganele, morți au vii se pare că aceștia speră viață veșnică în Rai. 

       Sigur nu sunt săraci cu duhul oameni adevărați, iubitori de oameni, altruiști între semeni, luptători cu mintea și cu inima pentru supraviețuirea celei mai inteligente specii vii din Univers. Deocamdată.

       Dragi politicieni, politruci și mafioți de conjunctură, vă dași seama că mizeria exstenței voastre trecătoare nu poate mânji Împărăția Cerurilor?