Partida națională.

     Care din politicienii momentului pot face diferența între ”Partida” lui Caragiale și Partidul lui Kogălniceanu. Cine poate face diferența între ”naționalist” și național?  Niște analfabeți politici, filozofic și istoric, rămași cu mintea la clasa a VII-a vor să înființeze un partid naționalist. Dacă îi iei la scuturat pică numai pleavă și din cap și din picioare.

     Partidele naționaliste care au avut succes în Istorie au fost doar partidele fasciste. Și la noi, Garda de fier. Acestea au ca miez de propagandă puitatea rasei predominante. Partiele comuniste au fost în general naționale suportând ascendența la putere a tuturor naționalităților, mai mult sau mai puțin patriote, cu inserții străine la cel mai înalt nivel. Cine știe ceva istorie poate să constate că 96% din C.C. al P.C.U.S. erau evrei și kazari ieșiți din vîrful comunităților rusești. La noi P.C.R. era condus în 1944-1946 de evrei, bulgari, unguri, lipoveni, polonezi, o adevărată Interțională Socialistă care se dădea exponenta națiunii române. Nu pot da acum miile de exemple începând cu Vasile Luca, Ana Pauker, Valter Roman și multe personalități cu ov la urmă. Fenomenul s-a repetat în 1989, la Lovitura de stat când smântâna națiunii române o constituiau naționalătățile conlocuitoare care au știut să lustruiască cozile de topor de esențî autohtonă. Aăpoi o nouă invazie sovieto- semită, izrlaeliană și arabă sub oblăduirea regimului Iliescu.

      Deci ca să fondezi un partid naționalist trebuie să fi un Iorga, un Eminescu, un Dobrogeanu Gherea, un Lucrețiu Pătășcanu, un Brătianu etc. V-am amețit?  Un nou partid naționalist trebuie să fie în primul rând european în sensul de a impune valoarea morală a poporului român în Europa. Lucru greu de atins cu conducători vagabonzi și fără carte.