Nemurire.

Dacă există nemurire, doar spiritul călătorește

Hoitul e pus în putrezire și hrană, râmă pentru pește.

Deci mintea adunată, toată, în nor de ceață, în văzduh,

Va trece-n undă nesperată, călătorind ca miez de duh.

E infinitul calea noastră, cum infinit e Universul,

Spirală-n negura albastră, ce se oprește um e sensul

Deci infinită ni-e gândirea, proptită peste mii de ani,

În altă haltă nemurirea va adăsta în alți țărani.

Deci scopl omului în viață e cel de-a pregătii prin gând,

Imensul Rai de minte creață, dar nu cu forță din plăpând.

Ce poate da în mers de unde un ghemotoc de minte slabă,

Doar fum pierdut în zări imunde, din hoitul dat de a fi gloabă.