luni, 5 noiembrie 2018

                               Fundul sacului.
         De mii de ani au dsipărut Imperii, triburi, ginți și pooae. Toate ajunse la secetă și sărăcie. Tiranii au exploatat la sânge popoare sclavagizate sau iobăgite pentru a atinge măreția Veșniciei. Sudoarea șisângele obidiților clădeau alate și bogății pentru zei și numiții lor. Sudoarea s-a transformat în pietre puse unele peste altele fără nici un folos pentru Omenire. Sângele s-a transformat în aur plimbat de poftele stăpânitoare din loc în loc. Bogății potolite de timpuri ostile. O dată cu inventarea monedei, virtualul prețului existenței a ajuns în mâna escrocilor.  Iarăși decădere și sărăcie. Când se ajungea la fndul sacului și tiranii și țăranii ăți luau lumea în cap.
        Într-o șară mai mică, aflată în imposibilitate de a-și creea o existență suverană, jefuită acerb pe dnăuntru și din afară se ajunge mai abitir la fundul sacului. Micul tira sau mici tirani din jurul lui trăiesc iluzia că se vor învârti de noi averi indiferent de sacul gol al Națiunii. Apare inevitabil lupta racilor ăn fundul sacilor. Fiecare apucă și trage, normal înapoi o bocățică din prada rămasă. 
        Am spus în altă postare că Liviu Dragnea va fi susținut de oculta imperialistă și securistă până nu mai are cu ce plăti. Ei l-au făcut ei îl omoară. Cît de prost sau imbecil poți să fi să crezi că averea și puterea vin din neant? Dragnea e dator vândut cu tot neamul și partidul lui, e îcrengănat ambigu în clanuri interlope braziliene sau evreiești și nici Mafia vechii securități, nici Grupul de la monaco și nici Marea rusie nu-l mai pot îmbrăca. Viitorul lui e pielea goală și garsoniera cu gratii.
      Mă agasează imbecilitaea sau nesimțirea celor care se mai agață ca înecatul de pai, de haiducul lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu