24 Decembrie 1989. Remember.

    Haosul continuă dovedind fragilitatea și impotența Armatei Române. Comandanți de paie, analfabeți și indolenți dar receptivi la ordinele noii conduceri, oportuniști de ocazie, mulți dintre ei pătași iremediabil de crimele și atitudinile dinainte de 22 Decembrie. A fost cea mai sângeroasă zi în lupta împotriva fantomelor teroriste. Unul care se dă primul dintre jurnalilști spune că n-a auzit cuvântul terorist în acele momente. Ce să-i faci când la 20 de ani n-ai simțit nimic și erai surd la sacrificiile eroilor Revoluției/ Cum ne iese prostia pe nas! Eu știind ce se întâmplă și diversiunile care se răspândeau ca o muluimă am avut totuși un fior de frică . Poate unii comuniști și securiști retardați vor acționa în numele fostului Dictator, ca răzbunare. 

       Să tecem la povești trăite. După liniștirea treburilor ăn baza militară a Marinei militare din Mangalia, pe la ora 4 dimineașa am ajuns la somn. După patru nopți și zile nedormite am tras un coniac albanez ca să pot dormi. De fapt și cu o seară înainte mi-am făcut poftă de somn cu un coniac care s-a disipat în căutarea terorștilor pe la Spital. la ora 9, am fost trezit cu un nou oardn de luptă. La geamia, biserica musulmană din Mangalia, s-au baricadat câțiva teroriști arabi. Cel care m-a dat indicații era un membru adormit al G.R.U. Tiron, nu tiran. Mi s-a spus ca până jung la geamie să cercetez un bloc de unde s-a tras și în fața căruie e o mașină cu numere de București. Am pierdut cam 20 de minute ca să aflu că mașina aparținea fiului directoarei Bibliotecii Mangalia. O doamnă foarte respectată în urbe. Copilulera ăn vacanță fiind student. 

          Ajung la obiectivul indicat cu plutonul de intervenție. de acestă dată nu mai era o capcană ci un preludiu de genocid. Pe drum mă gândeam la informație și mi-am imaginat ce ar fi să se tragă ăn Geamie, proprietate a Statului Turc. Scandal internașional. Am tras camionul pe strad principală și cînd să mă dau jos am simțit o gâlcă în gît și nu mai aveam aer. un grup de șigani tătari s-au repezit spre mine să le dau arme. Asta mai trebuia. Am plecat să studiez situația. Nu am vum să vă fac o schemă, dar cei care știu Mangalia pot să priceapă. M-am dus înadins direct spre Geamie. Pe o stradă din dreapta cam o sută de gură cască în spatele unui ofișer teribilist de la gprzile patriotice cu pistolul în mână ascunși după gard. Ăn curte școlii de vizavi aproape 500 de gură cască, agitați și doritori de sînge, fără să-și dea seama că era vorba de sângele lor.  Pe sanatoriul balnear cam 100de sokdași cu cartuș pe țeavă. Idem în spate la poștă. Fiecare vroia să tragă. Noi pâmă acolo....De parcă gloanțele nu puteau ricoșa din asfalt și pietre făcând zeci de victime. M-am întors la camion și am dat ordin să se debarce o mitralieră. Locotenentul comandant de pluton m-a ăntrebat unde s-o pună: I-am ordoat pe gardul din piatră al geamiei, adică la 20 m de teroriști. O demonstrație de forță care -ar fi făcut pe cei dinuntru ori să riposteze ori să se predea. Și totuși, liniște. M-am uitat cu binoclul la ușa geamiei ca să văd dacă a fost forțată. Pe lîngă mine se ănvîrteau câțiva tineri musulmani. Pe unul l-am trimis după Hoge, care locuia la 200 m de geamie. Ăn 10 minute a apărut hogea pe care l-am pus să se adreseze în arabă și turcă presupușilor teroriști. Apoi am mers cu el și am descuiat ușa Geamiei, am pătruns înăuntru unde nu s-a aflat nimeni. Pe lîngă mine și maistrul militar care mă însoțea s-a strecurat un milișian care o luase pe scările minaretului. Abia am apucat sp-l prind de poalele mantalei și să-l calc ăn picioare. dacă i-ar fi apărut cascheta la vedere , locotenentul meu ar fi dărâmat Geamia cu mitraliera. cum nu existau beciuri sau adăposturi ascunse și l-am crezut pe hoge am ieșit afară. Un oftat de dezamăgire inimaginabil din pieptul dobitocilor care s-au expus, carne de tun. Și ăsta era spiritul revoluției indus de Iliescu și Militru prin propaganda televizată. Cîțiva ofițeri inferiori cu forșele din subordin s-au dus spre plajă și au tras acolo fără control  primiseră ordin de la superiori. Nu le dau numele pentru că mi-e rușine . Eu i-am crescut la B.I.M. și ki-au fost prieteni de familie.

         La orele 14.OO am primit ordin să plec la Neptun pentru paza și apărarea Complexului Prezidențial. Compania de securitate și cei 4 subofițeri ai Direcției V care asigurau integritatea pe timp de iarnă. Am ffăcut față ăncercărilor șiganilor și Ofițerilor de a devasta averea poporului, zvonurilor de terorism securist și unei diversiuni a marinarilor, grănicerilor și un A.B.I al securității și am predat la cheie pe 12 Ianuarie 1990, toate bunurile. Nici până ăn ziua de astăzi n-am primit mulțumiri de la comunitatea musulmană din Mangalia, iar din punct de vedere militar am fost refuzat la promovare pe motivul că am avut aproape 200 de militari în subordine și n-am tras nici un cartuș. Am fost scos din Armată pe ușa din dos de cei care au preluat puterea.