Fără sămânță.

Nu ne-am crescut copiii cu dragoste de țară,

I-am îndemnat perpetuu să tragă spre afară. 

Nu mai au dor de Doină, balade de viteji, 

Se uscă seva noastră în subțieri de vreji.

Nu mai avem sămânță de viață românească

Și cei rămași acasă se zabat ca să triască.

În izolare cruntă de neamuri și de semeni,

Mai poți iuire-n piatră, s-o ari și aă o semeni.

Indiferenți în Gintă, invidie și ură,

Copiii noștri-nșeală, mint clipa și ne fură. 

Milenii de credințe de îndreptări morale 

Se duc ăn nesimîirea prostiilor letale.

Noi ce-am trăit cu stimă ăncrâncenata viață

Să tragem albul giulgiu pe visuri și speranță,

Să ducem Omenia cu noi în viemii vremii,

Nici împăcați cu gândul nici încărcați de premii,

Și cei ce vor rămâne să facă ce-or vroii,

Avem dreptatea Lumii, că n-am avut copii.