Președinte.
Gogoriță a democrației prin care primul om în Stat poate fi o maimuță sau o mătură la îndemâna jucurilor de putere și exploatare a ununi popor. Exclusiv în Autocrație. Pentru alegerea unui președinte sufragiul popular este distorsionat, manipulat și modificat propagandistic în funcție de slăbiciunea unui popor, aflat în promiscuitate, sărăcie și derută morală. Președintele devine o marionetă a intereselor economice ale diferitelor grupuri de influență economică care nu se pot erija în nici un caz în îngeri de bunăstare generală. Animale superioare în junglă, mai mult sau mai puțin titrate știinșific sau moral care își fac jocurile în comuniune de jaf și profit personal. E o vorbă nouă „escrocii se pricep între ei din priviri”.Deci oarice ucleu de escroci ridică în fruntea lui un escroc.
Președinși sau monarhi? Aleși de prostia populară sau unși de Dumnezeu pentru lenea națiunii, cu toții sunt fabricați de Parlamente sau Biserici ca slugi ale unor voințe denaturate legilor Firii. Aă vedem care președinți din Țăeile democratice sunt bastion de lege și dreptae. Nici unul. La fel și monarhii moderni paraziți politici. Regi în Marea Britanie, Norvegia, Danemarca, etc de fașadă și protocol. Președinți în S.U.A., Franșa , Germania, Austreia etc. clovni de circ. În mintea tuturor lipsește poporul. Se mulțumesc cu anturajul.
Nu știu ce manevre sociale au amestecat Puterea cu vrerea în alte țări, dar în conștiința milenară a poporului român Voievodul era ultima speranș. Jalba în proțap. Ultimul nenorocit cerea dreptate lui Vodă. Care vodă? Sare tot poporul să aleagă un Președinte. În totală inconștiență, manipulare și prostie. De fapt e vorba de indiferență națională, și colectivă. Individualism atroce. Fiecare cât poate fură! Am ales de patru ori unpreședinte sovietic. Am prăduit tot ce am avut. Am călcat și pe eroii de la Revoluție. Am votat de două ori un Președinte activ, contestat și ostracizat imediat de rămășițele comuniste. Neavând susțineri din Alte Porți, caracterizat ca patriot, Traian Băsescu a dus o cruce nemeritată dacă acest popor nu ar fi luat, cunoașterea și sentimentele nașionale în desfrâu.
Lupta între U.E. și Federația Rusă, mereu prezentă prin agenții săi în Românie, cu înțelegi subliminale și subterane ne-a pricopsit cu un președinte de vitrină. Alogen simțului și etosului românesc, dar bun pentru toate jocurile politice din afara Țării. Patru ani de dezastru național, la înemâna jefuitorilor autohtoni și mai ales din Est și Vest, Și mai vrea un mandat? Am pierdut pe politică externă, prima lui ăndatorire, o construcție de 50 de ani. Am pierdut Republica Moldova și am pierdut la O.N.U. Ce mai sperăm să pierdem cu acest par la Președinția României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu