Clasa socială.
Sintagma de clasă socială a fost promovată de Socialismul Științific, Marxist Leninist, pe baaza cumulului de cunoștințe privind relațiile sociale existente la acel moment. La nivel național au fost definite clasa exploatatoare adică burghezia și moșierimea, clasele exploatate adică poletariatul și țărănimea. Au mai fost băgate în seamă păturile sociale. Intelectualitatea și liberii meseriași, artiști și comercianți. Pe lan geopolitic au fost definit imperialismul, țărilr supuse acestuia și colonialismul.
De atunci Lumea socială s-a tresformat necontenit prin profreaul tehnic și prin războaie de cucerire sau subzistență. O idee a lui Marx, suntată de Lenin prin nerăbdare în Rusia, prin crearea Uniunii Sovietice era bine fundamentată științific. Comunismul trebuie să se instaureze acolo unde proletariatul stăpînește pîrghiile sunoașterii și progresului tehnologic prin propia lui propășire științifică. Adică Marx vede ăn proletari, ingineri și cercetători care să pună la punct forțele de proucție cu relașiile de producție.
Astăzi nu mai vorbim de forțele de producție și relațiile de producți. Globarizarea a împîrțit Omenirea în alte trei cale sociale, profitori, paraziți social și exploatați. Profitorii manevrează fără scrupule finanțele mondiale, paraziții sociali fără busolă de bun simț uman profită de slujirea șefilor în debandadă legislativă și liber arbitru bazat pe incompetență, slugărnicie și disprețul față de progres social. Credeți că amloarea traficului de droguri, pornografiei, homosexualismului și yoate aspectele cinimalității organizate sunt întâplătoare sau scăpate de sub control? Nu ele sunt dirijate și ocrotite de Oculta mondială care urmărește frânarea extincției omeniri în Unvers. Ca buruienile din culturile fără gospodar. Nu acesta a fost planul Creatorului!
România nu purea sări departe de gâdiliturile forțelor răului. Rău care vine din popor. Un popor rămas încă de iobagi, slugi sau robi. Entuziasmat de haiduci, hoți,jefuitori străini și autohtoni un popor de vite uțor de Înddrumat cu bâta și mințit cu promisiuni de speranță. Sadomasochism popular. România are acum două clase, clasa profitorilor politici și clasa celor sub papucul acestora. Nu faci parte din neamul profitorilor și paraziții subordonați, treci la muncă și exploatare. Oricât ar încerca un grup de oameni de omenie să protejeze acest popor analfabet, vin cei cu creier gol, cu creier plin de slugărncie și poftă de bani și rup firul logic al scăpării din epidemie și salvării nașiunii române la comanda Rusiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu