Șaradă.

Zeii, Dumnezeii Lumii, au lăsat o pandemie,

Să dea iama l-atrâmplare-n oamenii de companie.

Când stăpânul nu mai poate animalul să-l mai țină,

Cheamă resemnat hingherii ca să-l bage-n carantină.

Dacă nimeni nu-l mai cere , nimeni nu-l mai înfiază,

Moare suferinți și doruri, în credinșa lui cea treză.

Din puderia de oameni, careecorează Terra,

Cine mai alege -n moadte, care ste filiera?

Vor scăpa din nou, bogații, indivizi cu mintea-n băț,

Sau Covidul face treaba fără stavili, în dezmăț?

Dacă Diriginții noștri din privirile Celeste,

Își aleg pe spongi elevii, care moare care este,

Poartă-n vânturi spectrul morții pe Pământ, în atmosferă,

Cum vor fi cei ce se roagă, cum vor fi  acei ce speră?

Cei ce-adună bogîție , nonșalanță de samsari,

Nu se tem că în coșciuguri, paturile vor fi tari?