Anomalie.

E Primăvară în Gerar, cum s-a cârmit Planeta?

De dedesubt, de sus din Cer sau greutatea vieții?

O Omenire ruptă-n rost condusă cu flașneta,

Cu papagal și cu bilet, cerințele pieții? 

Cârmuitorii-acestei Lumi se zbat în gol de minte,

Urcați pe tronuri de dispreț spre cei distruși de soartă,

Ce calcă cruci, tocmesc măcel, în ciuda celor Sfinte.

Și ei se văd primiți în Rai, bătând la Sfâta poartă.

Sau în corset de animal șfidază Legea Lumii,

E Universul fără rost când clipa îi petrece, 

Acresc și laptele ce-l sug din sânul scump al mumii,

Oricum în veșnicia ei, viața noastră trece.