Fără Luceafăr....

       Nu așa a gândit și visat marele poet viitorul Neamului Românesc.

A fost odată în Povești, o Țară Minunată,

Cu mii de reguli strămoșești, de migratori călată.

A fost în Doină, în folclor, o Limbă clară-n ceruri,

Ce nu mai are un popor ci diferite Cleruri.

Se vântură bogați pe-aici, noi paștem oi pe Munti,

Cohortele de venetici, ne cumpără prea multi

Din cei flăcăi fără credinți și fără ani de-acasă,

Ce nu ascultă de părinți pătând fața de masă.

Grădina Sfintei din Treimi, a Maicii Precinstite

Se prăbușește în prostimi, mânate de instincte..

Apar pe scene neofiți de grea ticăloșie

Întortocheați în cele minți, trădare și trufie.

Își vând mândria de români pe căi cosmopolite

Și scot sintagme de nebuni să spurce-a noastră Ginte.

Oricum a fost, oricum ar fi, noi mai avem pădure,

Li facem țitere din ulm și fluiere  să-ndure.