Elegie omenească.

Frumoasă ești copila mea, în dimineți cu rouă.

Seninul cerului căzut pe iarba încă nouă,

Te văd pășind cu pași timizi pe udul ce înțeapă,

Desculță, despletită-n păr, curată și-înțeleaptă.

O muză pentru cei poeți fără cătări ascunse,

Fecioară, zână din povești minunilor nespuse.

Acum femeie , mâine mamă de prunc ales vieții,

Din tine vine un izvor ce-l cântă-n vers poeții.

Că fără tine Lumea nu-i și n-are cum să fie,

Copiii dați de Dumnezeu ca omul să mai fie.

De unde cred bărbați cretini, că lumea se extinde

Fără femei în rodul lor vom mai avea soldați?

Și-atunci de unde misogin în cuget de bărbați?

Oeice copil, orice flăcău a subt la sân de mamă, 

Nu Eva a adus blestem, Adam ar da de seamă.

Când Lumea nostră fără fir, consideră femeia,

Producătoare de ovule și nu ce face Geea,

În așteptare de clonări și fințe fără sex,

Să respectăm femeia Lumii, în actual context.