Toamna...

Turgheniev a govorit că Toamna e tristă-n ploile de frunze,

Dar ele-s lacrime uscate, a crengilor care au sevă-n ele,

Și care-n Primăvară,  dau muguri pentru altă viață. Muze

Pentru-incantații-n reveriile perene, cum scrie Creatorul, dinspre Stele.

Bacovia ne umple Toamna-n plumb, un reumatic dor de Sfântul Soare,

Tristețea vieții nu vine dintre nori, ci doar din frica noastră de Sfâșit,

Din o trăire fără conștiință, teama vieții pururi trecătoare.

Că prea puțini se-îneacă în destin spre spusul Infinit

Și prea puțini văd Universul Mare, în care niciodată nu se moare!

Cei ce au pus solidă cărămidă. gândirii Lumii-n scopul retrăirii,

Nu mai au temeri că în altă viață vor fi doar cântăreți sau fierți în smoală,

Cei care știu și gustă din tainele de-a fi, li cei ce pricep taina trăirii,

N-au cum să fie triști în Toamnă, că vine iar un gong. Natura de se scoală!

Dar care din Tiranii Lumii, trăiesc extazul facerii de bine ,

Câți preoți îi îndeamnă să vadă cu ce e plin de dragoste Văzduhul, 

Când ei ucid popoare, infatuți li cruzi în sine,

Că fericiși vor fi doar cei săraci cu Duhul.