Letargie... 

În oraș provincial, înecat în praf și fum

Trece tropotul de cal, scânteind piatra din drum.

Ce-am fost, ce-am ajuns acum, fără maiestosul cal,

Mulțime ce face scrum, chiar  ecoul de caval.

Da ne-am adaptat în vreme gândurilor des prescrise,

Oamenii devin o screme, uită de cele promise.

Ce-o rămâne-n mintea noastră, doar sămânță de siliciu.

Fiecare viată proastă își primește-al ei supliciu.