Sfârşitul

       În râpă m-am rostogolit, stârnind nisipuri, cu ochhii-nchişi în dorul de abisuri,
       Treceau prin faţa atâtea chipuri diforme, ca în ceaţa unui vis.
        Şacali cu chip de om muşcând din pradă, îngenunchiaţi sub cruci, copii ce mor
        Un zbot de gloanţe-n paşnica ogradă şi fete goale, marfă în obor.
       O doină plină-n ghiers de ciocârlie, într-o spărtură de senin lăptos,
       Ranchiună sângerând de n-eomanie şi în mocirlă crucea cu Hristos.
       Încolăciri de trupuri lunecoase într-o beţie fără simţământ,
       În holde şuieră tocite coase şi tot pământul brazdă de mormânt.
       Nu-i cer, nu-i apă,nu-i uscat cu viaţă, doar flăcări în vâltori cu spasme reci
       Şi cranii hâde picurând a gheaţă, e omenirea doar un loc de veci.