luni, 10 decembrie 2012

                        Lamentări cu lacrimi de crocodil.
   Au trecut alegerile. Ce era de aşteptat s-a întâmplat. Hoţii şi cei care au vândut România pe un pumn de arginţi la ciorapul lor au revenit. Să vedem ce mai au de înstrăinat din avuţia ţării. Mai avem ceva aur şi cupru, cevapetrol şi gaze în Marea Neagră şi în şisturile de dedesubt. Mai avem ceva păduri, urşi şi mistreţi.Mai aavem o nouă generaţie de fetiţe faine.Poate şi câţiva copilaşi.
    Avem atâtea minţi luminate, sau am avut la momente hotărâtoare, analişti politici şi economici cu Ştefan Gheorghiu, academia de studii marxiste, care n-au văzut copacii din cauza pădurii şi au pus imediat botul la intrarea în Uniunea Europeană. Ipocrita Europă, simţind criza care se apropia şi pentru a-şi consolida moneda s-a grăbit să ne primească şi pe noi şi pe bulgari la masa bogaţilor dar la fărâmituri. Condiţiile puse cu diferite steguleţe, pentru aderare, au fost muşamalizate de putere doar de dragul de a face pe plac doritorilor de integrare. Neâam integrat perfect, de la început, dând pe nimic, telefonia şi loteria la greci, petrolul la austrieci, gazele la francezi, electricitatea la italieni şi francezi, băncile la toţi europenii, totul ca să moară de ciudă turcii, arabii şi coreenii care ne-au invadat în primă fază.
   Cu diplomaţi de rahat şi europarlamentari de paie, am cotizat ca proştii la Uniunea Europeană şi cînd să luăm şi noi un mic dejun în bucătăria comună, a ănceput criza. Ca să nu se opintească prea tare cu noii veniţi, occidentalii ne-a băgat pe gât F.M.I.-ul. Acesta având lobyuri absconse, şi o strategie neocolonialistă disimulată ne-a condiţionat cu privatizări aiurite pentru distrugerea puterii economice a ţării, ne-a obligat să tăiem bani de la învăţământ şi sănătate, de la apărare şi încă nu sunt mulţumiţi. Vor să ne vadă şterşi de pe harta lumii atât ipocriţii de occidentali, neastâmpăraţii vecini estici dar parcă şi americanii.
     Cu actuala clasă politică aleasă într-o veselie de prostimea beată, avem toate şansele să ajungem nicăieri.
    Marionete şi trădători, dar ahtiaţi de lux şi bogăţie, de puterea căpcăunilor, noii şi foarte vechii noştri parlamentari au o singură şansă de a intra în istorie ca patrioţi. Ca până pe 21 decmbrie să stea cuminţi şi să intre în Apocalipsă cu fruntea sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu