Steaua

O stea de mii de ani apusă, un stei diform de piatră stinsă,

Mă caută în miez de noapte cu o lumină-n veci pretinsă,

Deși în timpul meu infim, nici viața nu-și petrece vrerea,

Iar raza ei intrând în ochii-mi se stinge clipă după clipă,

Sunt doar o gâză fără timpuri, doar o bătaie de aripă.

Ce vrea lumina stelei mele, când trupul timpul mi-l comprimă?

Să-mi săvârșesc iubiri și fapte pătrunse-n dragoste sublimă?

Când sideral, lumina-i sfântă se plimbă către infinit,
Iar eu citesc firesc sfârșitul și rostul meu în asfințit.