Zi de vară

Răsare soarele în zori, e rosu cerul spre zenit,

Pe-un ciot de pom cântă cocoșul, o trâmbiță de bun venit.

În ciripit de simfonie se-înalță-n ceruri ciocârlia,

Ascunsă-n raze orbitoare, ea trage, după ea, câmpia.

Ies aburi moi din cuib de ierburi și roua zvântă pori de frunze,

Înviorând paloarea nopții, dând zbor puzderiei de gâze.

Pe haturi se ivesc țăranii, pe umeri balansând o coasă,

E un fior de săvârșire în holda coaptă-n paie, deasă.

Spre prânz sudorile se-adună pe frunți și pe la subsuori

Și apa rece e cerută de zvâcnetul din muncitori.

În după- amiază oboseala își cere dreptul de apaus

Și oamenii se mișcă tainic, cu gândul în adâncuri dus.

Amurgul vine-în izbăvire, atenuând arșița crudă

Și soarele  pe după crânguri întinde umbre lungi de trudă.

E altă viață, oboseala se estompează-n mulțumire,

Iar vine seara printre garduri cu pupăciunea spre iubire.