Eminescu

Îl am pe Eminescu-n suflet, martir al nației românee,

Ucis în plină tinerețe de pofta liftelor păgâne.

El a cântat în doină dorul și visul nostru de iobag,

S-avem și noi o Sfântă Țară, s-avem și noi un mândru steag.

De când e România verde, sădită pe acest pîmânt,

Avem atâtea rozătoare, venite-n japca unui gând,

Străini pe care nici Caananul nu mai putea să-i mai încapă,

Au tăbărât pe munca nostră, pe sârguința ce ne-îngroapă.

Ne-au luat feciorii la oștire, să moară pe pământ străin,

Ne-au luat și fetele din horă, bătaia jocului hain,

Ne-au luat de sub pământ podoaba sortită nouă de Zamolxe,

Ne-au mocirlit substanța vrerii și a credinței Ortodoxe.

Și toate cu poftiri de faimă, de avuție și onor,

A nesimțitelor pleiade, croite-n coadă de topor.