Laptele

Când laptele se fierbe, natural, deasupra se adună-n miez smântâna,

Bătută bine se adună-n unt, sfințind în bunăciune săptămâna.

Când laptele se lasă covăsit, ce-i bun se lasă-încet, încet la fund,

Deasupra iese zerul nedorit, stricând aspect și gust în mod profund.

Așa în lumea noastră de prostie, un lapte altfel, muls din natural,

Suim în sus un zer, ipocrizie  și țopăim în cel mai jalnic bal.

Avem un drept în fierberi de gândire să dăm în sus smântână sau cel zer,

Ce ne apasă tulbure-n dorințe, cu pofta lui, sau libertăți din cer.

Prea mult în lapte se dizolvă apă și vremea noastră scoate doar colastră,

Nu mai ajunge-n Ceruri rugăciune, prostia estepe deplin, a noastră.