Înfloresc salcâmii.

Salcâmii dau să înflorească, dar nu mai au parfum profund

Și spița noastră românească se dă încet, încet la fund.

Ne piere-n leagăn omenia, petală-învolburată-n vânt,

Ne prinde inodor prostia, nu mai e sevă în cuvânt.

Atâtea stepe fără vlagă, au trimis triburi peste noi,

Doar mămăliga noastră bleagă, ne-a încălzit printre nevoi.

Se stinge limba cea străbună, se pierde doina în caval,

Un haos zgomotos răsună, torent ce duce în aval,

Firescu plaiurilor noastre, cu o batistă pe țambal.