Pentru...

Pentru cel ce mă citește, lume „Lume”, lume cultă,

Cu conștiința lui de soartă, cu conștiința lui ocultă,

Vechi e tot și nouă-s toate, cum ne-a spus-o eminescul,

În instinctele trăirii are pajiște firescul.

Dar când cel care care gândește, nu pricepe   nu socoate,

Merge ori semeț pe poante, ori pe burtă și pe coate.

Partea rea sortită nouă până deșirăm sfârșitul

E perceperea de sine,  cât de-adânc e-înfipt cuțitul 

Într-o inimă pribeagă care cere, care strigă

Omeniei să răzbată din crustată mămăligă.

Când accepți blestemul firii, fiindcă mintea nu te duce,

Lasă visului deșertul de ești sclav sau de ești Duce.

Dacă nu pricepi că omul e același aluat

Făcut cozonac sau pâine sau un cerc încovrigat,

În plus cu aroma crimei, lașității din minciună

Unde cei ce nu sunt semeni pretind o Lume mai bună.

Bună pentru colți și gheare și stomacuri pofticioase

Cu același finiș tragic, albă grămadă de oase.