Guvernare și putere.
Sintagma nu-mi aparține, nu-mi place plagiatul. Ea aparține ca o cugetare de mare valoare a analistului politic Cosmin Gușă, pe care nu-l agreez dar dă-i cezarului ce i se cuvine. Această sintagmă judecată la deplina logică politică stîrnește studiul. de mii de ani Tirani, împărați, regi și duci stând pe tron credeau că ei conduc. Sub umbrela unor conducători inocenți sau fără pricepere, structurile statului își făceau mendrele. Și poftele de mărire, putere și îmbogățire. S-o luăm mai încet. În Egiotul antic, prima organizare statală cu legi și decrete, faraonul era o fgură fictivă. Puterea o exercitau zeii veniți din neant și preoții lor. Armata la îndemâna acestora. Prima trezire la necesitatea guvernării prin popor, adică democratic Grecia Antică a inventat reprezentanți. Tot bogătași și tot cu interese. Țăranii și sclavii nu aveau drep de vot în Cetate. Tumultoasa Istorie a Imperiului Roman a analgamat tirani și poeți, nebuni și detrăbălați care s-au crezut puternicii Lumii. Sub infatuarea și neglijenăa lor se ducea lupta ăntre zei ănchipuiți și Religia unicului dmnezeu, adică Creștinismul. pe msură ce Religia ăntruIisus a prins forță. S-au instalat la putere prelți cu propriile lor voințe. Și s-a născut Inchiziția. 600 de ani de ăntuneric, frică și crime. Renașterea a adus o aerisire a gândirii umane și eaici progresul cunoașterii, obturată de tot felul de factori de putere. Apar alte interese.
Am vorbit de Europa. Între secolele IV și XII , dinspre Asia a venit un nou tip de putere. Hanul și Sultanul slujit cu nădejde de generalii și locotenenții lui, jefuia și tăia capete la discreție.
Spre rușinea acestui popor civilizator, am ajuns în secolul XXI să retrăim o sinteză a Istoriei, cu guvernare nulă și incompetentă supusă unui neica nimeni ridicat de influențele Euro-Asiatice la rangul de dictator. Puterea în România vine din Armată, Servicii de securitate și imlicit din Justiție. Golanul a reușit cu consilieri evrei plătiți de Rusia să pună mâna pe toate structurile de autoapărare nașională. Ministerul Justiție cu slga Tudorel Toader, justiția prin timorarea Ministerului public și Agențiile Naționale. Apropo de corupție, 8 din zece români pot fi coruăți. Nu mai vorbim de Clanurile interlope în slujba lui Dragnea. dacă ne imaginîm că puterea subversivă, reacționară, va sluji o guvernareeficientă, vă înșelați. Atâta timp cân propaganda iliberală a Atenei 3 și RomînieiT.V. stau la sânul unu C.N.A. nu fără frcă ci sadomasochișt, nu vă îmbătați cu apă rece. Epurarea trădătorilor de neam și țară cere timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu